Aventurile lui Peter in Tara Afinelor

9786068544816

Pret normal 175.00 MDL
/
Taxe incluse.

Doar 3 in stoc!

Aventurile lui Peter în Țara Afinelor

de Elsa Beskow

Pentru un copil, o poveste se poate naște simplu și firesc din aproape orice împrejurare. Cum ar fi, de pildă, o hoinăreală prin pădure după afine. Dacă nu găsești nici o boabă, nu începi să te întrebi de ce? Poate că pădurea e fermecată. Dar trebuie să fie vreun spiriduș pe acolo care să te ajute.

Caldă și senină ca o zi de vară, această poveste în care un băiețel vrea să-i facă un dar mamei sale ne aduce aminte cât de important este să le arătăm mereu celor dragi că-i iubim.

Într-o zi, un băiețel pe nume Peter a pornit la drum prin Pădurea Fermecată. Avea două coșuri în care voia să adune afine și merișoare pe care să i le ducă în dar mamei sale de ziua ei. "Oare am să găsesc ceva?" se gândea el. "Unde s-or fi ascuns afinele și merișoarele?" A căutat ce a căutat, în lung și-n lat, dar bietul băiat n-a găsit nici o boabă. Până la urmă s-a trântit istovit pe o buturugă. Puțin mai lipsea să nu dea apă la șoareci! Dar în clipa următoare, ceva l-a atins ușor pe picior. Era un pitic c-o barbă de-un cot.
— Nu plânge, Peter! Te întrebi cine sunt? Sunt un spiriduș al pădurii, dar nu oricare, ci însuși Regele Afinelor. Afinele-s coapte! Dulci și zemoase! Te așteaptă să le culegi. Ia-mă de mână, dragul meu băiat, și hai cu mine!

ELSA BESKOW (1874—1953) a fost o scriitoare și ilustratoare suedeză, autoare a numeroase cărți cu care au crescut de mai bine de 100 de ani generații întregi de copii din Suedia.

A locuit în apropiere de Stockholm, într-o casă veche din lemn înconjurată de o grădină uriașă și la câțiva pași de pădure. Propria viață, locurile unde a trăit și familia i-au fost mereu sursă de inspirație. Cărțile sale combină în mod natural realitatea cu imaginația, copiii întâlnesc zâne, elfi și troli, animalele vorbesc, totul într-o atmosferă senină care transcende timpul și spațiul.

Stilul ilustrațiilor sale a dominat cărțile pentru copii din literatura suedeză timp de o jumătate de secol și a devenit o sursă de inspirație pentru mulți artiști. În 1952, Elsa Beskow a fost răsplătită în Suedia cu premiul Nils Holgersson Plaque pentru întreaga activitate.

Grupa de vârstă: 3–8 ani
29 × 24 cm/ carte cu coperta cartonată/ 32 pag.
ISBN: 978-606-8544-81-6/ An apariție: 2018
Traducere de: Gabriella Eftimie

Magazinul Carousel livreaza produsele pe teritoriul Republicii Moldova in termen de 1-3 zile lucratoare dupa preluarea si confirmarea comenzii, sau la cerere - pentru data convenita.

Costul livrarii in raza orasului Chisinau constituie 35 de lei, insa pentru comenzile mai mari de 400 lei se va efectua gratuit. 

Costul livrarii in suburbiile orasului Chisinau, dar si pentru restul tarii constituie 70 de lei (comenzi pana la 5 kg, cele ce depasesc aceasta greutate se vor calcula separat), insa pentru comenzile mai mari de 1000 lei se va efectua gratuit. 

Fiecare produs livrat va prezenta urmatoarele caracteristici obligatorii: va avea toate elementele caracteristice conforme cu cele ale modelului prezentat pe website si va fi ambalat si sigilat. 

La receptia coletului, primitorul trebuie sa verifice integritatea acestuia

Primitorul are dreptul de a nu accepta si de a nu plati contravaloarea coletului daca sesizeaza urme de deteriorare a acestuia (colet desigilat, colet deformat, colet rupt, colet umed sau cu urme de umezeala etc).

 

 

produs carousel

exploreaza-ti orasul

puzzle chisinau