Jucăriile copilului tău sunt peste tot în casă și nu mai înțelegi care e de fapt spațiul de joacă al copilului tău? Presupun că procesul de a aduna fiecare lucrușor și a-l arunca în cutie sau dulap după fiecare joacă nu e fun deloc. Însă cu acest sac vei putea aduna jucăriile în doi pași.
Zilele trecute am descoperit o invenție nouă pentru copii, dar și pentru casă. Dar ce m-a impresionat cel mai mult este multifuncționalitatea acestui sac
PLAY&GO. Eu în general ador toate chestiuțele acestea de depozitare (cu cât mai cochete cu atât mai bine); am rezervat chiar și sertare largi pentru depozitarea jucăriilor doar pentru a menține ordine în camera copiilor. Dar jucăriile oricum ajung peste tot.
Deși recunosc, găsesc tot mai puține jucării prin casă odată cu creșterea copiilor 🙂
Nu e un sac banal, ci o soluție reală pentru părinți și copii. Sacul are 3 funcții…ba nu, chiar 4!
În primul rând, acesta servește drept spațiu de joacă atunci când este despăturit complet. Marginile sunt un piculeț ridicate, astfel delimitează perfect zona. Este ideală pentru sutele de piese Lego, cuburi, păpușele și jucării ale bebelușilor.
Ai întins precum un covoraș de joacă, copilul se joacă fericit, iar după, tragi doar sfoara și le aduni toate piesele într-un sac. Asta ar fi a doua funcție 🙂
Adelina preferă mai mult să se joace în living, mai aproape de mine și deseori sunt nevoită să mut toate jucăriile ei în poală dintr-o odaie în alta. La moment, joaca ei preferată e de-a magazinul și asta presupune multe piese: casa de marcat grea, produse spre vânzare (multe!), coș, pungi și desigur bani. Livingul este mult mai luminos și mai spațios, de aceea este mai atractiv pentru joacă.
Mă gândeam zilele acestea că ar fi o soluție pentru noi atunci când vom duce copiii la bunei sau chiar în călătorie – Adelina va aduna tot de ce are nevoie, tragem sfoara și am plecat cu sacul în spate. Foarte comod! Deci a treia funcție ar fi – simplitate la transportare.
Nu știu cum e la voi, însă la noi se lasă foarte greu convinși să pună toate jucăriile la loc. Recent, am început să-i cânt cântecelul de a pune jucăriile la loc, pe care îl practică educatoarea Adelinei, și uneori ajută. Dar, spre mirarea mea, fata mea cu drag a adunat toate păpușile și jucăriile de pluș și a tras sfoara. Nu știu, poate o fi din cauza că e ceva nou, dar sper mult să dureze această minune.
Conceptul din spatele sacului Play&Go este simplu și revoluționar. Este un sac în care se păstrează jucăriile, dar totodată devine un covoraș de joacă atunci când este întins pe podea. Când ora de joacă s-a terminat, aduni toate jucăriile printr-o singură tragere de sfoară. Este vreo metodă mai eficientă de a organiza jucăriile și de a menține curățenie în casă?!
Personalizarea sacului
Dar ceea ce ne-a plăcut cel mai mult este stimularea creativității. Am ales sacul din seria Designer Collection cu numeroase desene printate care vine și cu 3 carioci pentru textile de la Omy incluse. Îndată cum l-am adus acasă, am început să personalizăm sacul.
L-am întins pe podea, eu cu Adelina ne-am ales câte o imagine și ne-am pus pe colorat. Am fost surprinsă să ni se alăture și Daniel, el fiind mai puțin pasionat de cărți de colorat.
A fost prima noastră experiență de a desena pe o suprafață textilă. O senzație foarte interesantă când vezi cum se comportă cariocile și culorile pe pânză. Ador tot ce implică valorificarea abilităților de artă!
Am făcut o adevărată echipă la această activitate, împărțind spațiul pe covoraș și cele 3 culori între noi. Evident, Adelina a devenit proprietara culorii roz (of, fetele acestea), dar i-a cedat și lui Daniel până la urmă. Ea ar sta ore în șir colorând diverse imagini, însă ideea aceasta i s-a părut una inedită și a stat până seara târziu. În cele din urmă l-a captivat și pe tati, care s-a alăturat procesului de colorat.
Un sac, aparent banal, a devenit o frumoasă activitate de familie.
Apropo, cariocile de la
OMY (care merg împreună cu sac) sunt lavabile și după ce a fost complet colorat, arunci sacul în mașina de spălat, după care continui să pictezi în alt mod ori în alte culori.
Funcția aceasta – de stimulare a creativităției – este un bonus puternic la acest sac. E tare fain că un produs îl poți folosi în atâtea scopuri.
Covorașul-sac l-am găsit la
Carousel, magazinul-poveste despre care
v-am relatat în articolele anterioare. Puteți găsi diverse imprimeuri abstracte sau cu personaje și chiar un covoraș cu drumuri – perfect pentru băieții iubitori de curse și care au multe mașinuțe (pe care le găsești peste tot).
Păcat că nu știam de acești saci pe când Adelina era un bebeluș, perioada în care se juca doar lângă mine în living – jucăriile erau peste tot, încât nu mai înțelegeam care e camera de joacă. Totuși cât e de comod să muți jucăriile în altă odaie cu ajutorul sacului. E o idee genială!
Apropo, ar fi un cadou ideal pentru orice copil, mai ales atunci când nu mai știi cu ce să mergi la o zi de naștere.
Acest articol este preluat de pe blogul Planeta Mami unde autoarea, Natalia Madan, își împartășește ideile de jocuri care stimulează curiozitatea, hohote și creativitatea, reţete sănătoase pentru copii, istorii reale de parentare și multă inspirație pentru mame.
Sac de depozitare pentru jucării care stimulează creativitatea