Testăm activitățile senzoriale eco de la Sentosphère

Testăm activitățile senzoriale eco de la Sentosphère - Carousel

Pe lângă diverse jocuri distractive pe care încercăm să le includem cât mai des în timpul petrecut în familie, ne plac foarte mult și diverse experimente sau activități mai neobișnuite. Iar atunci când aceste activități stimulează diverse simțuri, cât și creativitatea, le ofer întotdeauna prioritate.

Știu că v-am obișnuit cu diverse recomandări de jocuri strategice și de societate, însă acum vin să vă recomand activități cu totul diferite, care m-au cucerit îndată cum au apărut pe rafturile magazinului prietenilor noștri de la Carousel. Este vorba despre activitățile senzoriale și tot felul de experimente științifice captivante din materiale ecologice de la brandul francez Sentosphère.

Ceea ce oferă acest brand – creat de Véronique Debroise care era pasionată de parfumuri – nu sunt simple jocuri, ci experiențe senzoriale unice.

Sentosphère a aparut recent pe piața noastră și m-a impresionat la câtă grijă acorda ei calității (toate sunt non-toxice) și modul în care încurajează activitățile menite să stimuleze toate simțurile prin joacă creativă.

Și acest lucru îl vom demonstra în acest articol împreună cu copiii mei: Adelina (4 ani) și Daniel (9 ani).

Care sunt beneficiile activităților senzoriale în dezvoltarea copiilor?

Prin intermediul jocului senzorial, copiii își folosesc în mod activ simțurile în timp ce-și explorează lumea și procesele naturale, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea creierului, pentru că ajută la crearea conexiunilor nervoase în creier. Acest proces sprijină creșterea cognitivă, dezvoltarea limbajului, abilitățile motorii, interacțiunea socială și abilitățile de rezolvare a problemelor.

Activitatea senzorială este orice activitate care stimulează simțurile copilului: tactil, olfactiv, gustativ, vizual și auditiv.

Încearcă și Activitățile pentru copii de 12-18 luni

Eu sunt un mare fun al activităților senzoriale și am încercat să le ofer copiilor mei aceste experiențe într-un mod regulat. Uneori, acest tip de activități pot fi murdare, însa orice efort se merită datorită efectului asupra dezvoltării creierului. 

„TOP SENT” – Ghicește mirosul  

Este un joc senzorial de recunoaștere a fructelor după miros, care implică și calcule matematice. E ceva complet neobișnuit decât ceea ce am jucat până acum.

Jocul este destinat copiilor de la 6 ani anume din motiv că implică adunarea rapidă, dar consider că jocul poate fi ajustat și copiilor mai mici.

Bunăoară, Adelina (aproape 5 ani) deja se descurcă cu adunările simple (uneori fiind ajutată de degetele sale) și de aceea am putut juca într-un tempou mai lent sau schimbând mersul jocului.

Totodată, îl puteam juca cu copiii chiar și în timp ce-mi căutam de treabă prin bucătărie – ei doar îmi aduceau capsulele cu arome pentru a-mi testa simțul meu olfactiv.

Jocul include 12 capsule cu arome diferite, pe capac fiind scris fructul.

Nimeni nu are voie să vadă ce scrie pe capac și, pe rând, fiecare jucător miroase capsula aleasă pentru a determina fructul, fără să le spună celorlalți care e fructul recunoscut. Se aruncă zarul. Căștigă runda acel jucător care a reușit să lovească primul teancul de cărți după ce fructul presupus a apărut de atâtea ori cât era numărul pe zar. Câștigă cel care adună mai multe cărți.

A fost mai interesant să-l joc cu Daniel și deseori se întâmpla că ne bucuram în zadar că am lovit primul – aroma a fost determinată greșit.

Dar uneori nu-ți dai seama din prima care e fructul, însă, pe parcurs, văzând cartonașele cu imaginile fructelor, în minte ți se asociază fructul cu aroma.

E un joc pe cât de simplu, pe atât de aromat și vesel!

Jocul stimulează concentrarea, spiritul de observație, reflexele și simțul olfactiv și dezvoltă abilitățile matematice.

Eco-Moulage – Atelier de cofetărie

A fost una dintre cele mai interesante testări de activități de până acum – rezultatul final este spectaculos!

Cu acest set de creație am putut crea diverse bunătățiuri de patiserie cu ajutorul unei matrițe, care arată ca și cum ar fi adevărate: tartalete, baghete, croissante, jeleuri, cupcakes și prăjituri – obiecte atât de necesare pentru jocurile preferate al Adelinei de-a cafenea sau magazin.

Băiatul meu, fiind mare iubitor de dulciuri – când a văzut gogoașa cu ciocolată a zis că i se făcuse îndată poftă!

Întregul efectul e creat de popsine – acesta fiind un material non-toxic (100% ecologic) obţinut din produse naturale care poate fi folosit la nesfârşit, fiind ideal pentru crearea diverselor obiecte.

Și este ușor de modelat – doar pui în microundă cantitatea de popsine necesare pentru a se topi (pentru câteva minute) și începi să creezi diverse forme sau combinații de culori.

Deși setul este destinat copiilor de la 7 ani, nu am ezitat să-l încerc cu Adelina care e încântată de tot felul de procese de creație, dar mai ales a deserturilor. Daniel a fost atras și el ușor în procesul de creație.

O mai mare provocare sunt prăjiturile ce conțin mai multe culori – aici e nevoie de multă dixteritate și atenție pentru a turna cantitatea necesară de o anumită culoare în matrița de prăjituri. Însă merită efortul!

Cea mai mare provocare, totuși, a rămas să creăm un tort din mai multe nivele și culori – dar până atunci mai avem de exersat.

Cu această ocazie, Adelina a reușit să ne ofere mai multă varietate de prăjituri și deserturi în cadrul jocului ei preferat „de-a patiserie” (ori cum zice ea „de-a Dulcinella”) 🙂 Iar mie nu-mi vine decât să intru în lumea ei imaginară și să devorez aceste deserturi fără nici o remușcare.

Activitățile senzoriale și experimentele științifice joacă un rol atât de important în dezvoltarea copiilor și sunt atât de multe căi prin care le puteți oferi aceste experiențe educative.

Iar pentru asta, Sentosphère oferă o varietate mare de jocuri olfactive și creative, cât și diverse experimente, toate fiind fabricate din materiale ecologice (în Franța).

Acest articol este preluat de pe blogul Planeta Mami unde autoarea, Natalia Madan, își împartășește ideile de jocuri care stimulează curiozitatea, hohote și creativitatea, reţete sănătoase pentru copii, istorii reale de parentare și multă inspirație pentru mame.
Înapoi la News